Bine te-am găsit!

Bună! Mă numesc Stefan Robert , sunt student și locuiesc în București. Am 18 ani și sunt pasionat de fizică, natură , fotografie și călătorii . Sunt modest din fire , însă de cele mai multe ori tind să fiu perfecționist și competitiv. Pasiunea pentru călătorii am avut-o de mic . Întotdeauna mi-a plăcut să vizitez . Orașe , muzee , clădiri și tot ceea ce ține de natură . Atracția mea pentru fotografie a venit mult mai târziu , acum un an și jumătate când am luat hotărârea să trec de la pozele făcute cu telefonul și aparate foto compacte la mirrorless-uri și ulterior la DSLR-uri (digital single lens reflex) . Cum m-am simțit bine în natură încă de mic , astăzi îmi place să practic fotografia de peisaj și cea de natură.


Blogger fiind , mi-am propus să pornesc un proiect în care să combin fotografia și călătoria deoarece mi-am dorit ca în lunile ce urmează să călătoresc și să fotografiez din ce în ce mai mult . Astfel am intitulat acest proiect „Robert prin România” , pentru care am hotărât să folosesc un blog separat de cel principal. Mi-am propus astfel , nu numai să călătoresc mai mult , dar dacă este cu putință să cunosc bloggeri români din alte orașe , și de ce nu , comunități de bloggeri .


Dealtfel , mi-am propus să public cel puțin un articol despre fiecare oraș sau locație nouă pe care o descopăr , articol în care să scriu o mică istorisire a primei mele experiențe în locația respectivă , interactiunea cu alți colegi bloggeri , și bineînțeles să atașez postării cele mai bune cadre pe care le realizez pe-acolo . Aceasta este inițiativa mea de a creea legături cu ceilalți colegi din blogosferă .


Sper să vă simțiți bine-veniți aici de fiecare dată , și să mă ridic la așteptările voastre , deoarece nu există satisfacție mai mare decât să fii apreciat pentru ceva făcut cu plăcere și pasiune.

6 thoughts on “Bine te-am găsit!

  1. Și mie îmi place fotografia, deși nu am prea făcut nimic în sensul acesta. De asemenea mi-ar plăcea și să călătoresc prin țară. Așa că te felicit pentru inițiativă și îți doresc succes.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *