Despre mine

Salut! Mă numesc Robert , am 18 ani și sunt student la Facultatea de Inginerie Energetică București . Sunt pasionat de fotografie și îmi place foarte mult să călătoresc și să descoper locații noi . Nu ezit niciodată să ocolesc trasee directe doar cu scopul de a explora zone necunoscute de mine.


Pasiunea mea pentru fotografie am avut-o de mic, însă până la vârsta de 17 ani nu am avut prea multe ocazii să mă bucur de ea. Era o simplă plăcere în care nu am investit bani . Apoi , brusc , am simțit că ar trebui să îmi fac timp și rost de bani și să investesc în ceva ce îmi place cu adevărat. Și totul a început cu o cameră de tip mirrrorless de la Nikon. Și de atunci am tot încercat să-mi aprofundez cunoștiințele în arta fotografiei.


Pe cealaltă parte , călătoria . Aici nu cred că aș putea spune cu exactitate când anume am prins drag de ea . Pur și simplu mi-a plăcut să descopăr locații noi de fiecare dată. Așa am învățat să nu aleg întotdeauna calea cea mai ușoară spre orice. Tocmai de aceea aleg deseori rute ocolite doar să explorez căi încă necunoscute de mine .